The Female Chronicles:Part III

Pentru datile in care cineva ar vrea sa citeasca un articol siropos ca cele din revistele pentu femei, cele cu povesti absurde despre aventuri emotionale, erotice, mixte, despre povesti de dragoste nemaivazute, nemaiauzite, care te fac sa oftezi ca la o telenovela, tu telespectator fiind, 12 ani avand…

“Medeea iesise din restaurant ca sa scape de sunetul strident al viorii. Sunet frumos, de altfel, trist, tanguitor. Mancase impreuna cu o prietena si acum incerca sa fie atenta la palavrageala celei care o credea interlocutoare. Parul ii cadea frumos pe umeri, era proaspat spalat si se parea ca balsamul ei facea minuni pentru ca se simtea o boare discreta de flori de iasomie si de camp, ca un amestec de rafinament si ignoranta pe care Medeea il gasea fermecator. Se gandea la ce ar putea fi special la ea insasi. Ochii, gura, felul in care vorbeste, felul in care ii face pe toti ceilalti sa rada cand ea povesteste ceva, felul ei usor eclectic de a combina femeia si copila, tiganca si caucaziana, cosmoplita si provinciala, sandalele fara toc cu o rochie in volane, fusta din voal tou-tou cu bocanci hardcore? poate sanii? sau fundul? si se privea analitic in timp ce vantul ii mula fusta pe picioarele cam “ciolanoase” . Prietena ei o intrebase daca merge acasa si daca se indreapta spre metrou. Medeea ii raspunde mecanic ca nu. Ca are treaba. Si prietena ei se pierde in haul gurii de metrou fluturand mana in semn de adio. Medeea  nu avea insa nicio treaba. Se trezise singura in spatiul deschis de la Piata Operei si se gandea de ce naiba nu s-a dus cu prietena ei acasa ca sa se aseze in bratele calde ale iubitului sau, in fotoliul moale si pufos, sa isi faca un ceai, sa isi puna muzica si sa citeasca o carte. Sau sa isi faca ordine in sifonier sau in biblioteca. Sau sa se uite la un film.Sau sa faca o baie. Sau sa stea cuminte in camera ei  singura. Sau sa isi faca o masca de fata, sau sa se epileze, sa se machieze.  Sau sa faca ceva pentru ea. Cu ea. Doar cu ea. Medeea priveste Cheiul Bucurestiului ei drag si se intreaba incotro ajunge daca merge drept inainte. Pe chei. Acasa e singura cuc, farmecele feminine sunt mult peste familiaritatea admisa intre 2 oameni. Nu ar mai observa nimeni nimic. Ar primi un compliment de complezenta si apoi s-ar pieptana si s-ar demachia si s-sar culca. Singura. Din nou.

Dar Matei e de partea celalata a Cheiului. Undeva pe dreapta apoi de la piata Kogalniceanu pe linia tramvaiului 20, pe strada Berzei, in panta, prin spatele Cismigiului, apoi pe la Piata Matache, provinciala, garbovita, plina de coclauri si stradute imbacsite, cu puradei jucand prinsea in mijlocul strazii printre masini. Da, se duce pe strada Mihail Moxa. In camin, pe straduta ingusta, ticsita cu case vechi, ostentativ decorate, gaunoase pe dinauntru, printre caminele mici, pe langa cantina comunista si rece, pe langa biblioteca neprimitoare si sictirita de babatiile acre pe care le deranja adesea de la “sueta si cafea” cu cartile ei. Da, se duce in camera mica si alba de camin la Matei. Acolo e cald si bine si mic si te obliga sa te imbratisezi din ingustimea peretilor si din elanul paturilor suprapuse. Pe holurile albe ca de spital stau diversi humanoizi rezemati de pereti si fumeaza sau pur si simplu sprijijna varul lavabil. Ea isi va aprinde o tigara, dar de la Matei, o va fuma in semiobscuritatea camerei, asa cum o faceau cand erau mici si se fereau sa nu fie prinsi.

Matei deschide usa larg si o primeste in viata lui. Asa cum o faceau de aproape tot atatia ani de cand existau amandoi. Nu s-a gandit niciodata la Matei ca la un barbat. Era inca mucosul cu care se juca printre garaje in cartierul copilariei. Cel care ii destainuia aventurile erotice, emotionale ,mixte, cel care ii cunostea punctele slabe si plangacioase, toanele si bucuriile, si mai presus de toate jocurile.

“1,2, 3 , cine nu e gata il iau cu lopata!” si brusc incepe cautarile. In ochi, prin camera, pe sub pat, pe desktopul computerului deschis pe biroul lui Matei, prin mainile lui mari, prin vene, prin piept. Matei era mare, inalt si aerul sigur si usor arogant, parfumul, gestica, mersul, il faceau aproape barbat. Si vorbeau si vorbeau… tigarile se stingeau si se aprindeau ca luminile pe scena teatrului. Mai intai o lumina pe primul actor. O alta pe al doilea apoi. Ultimul metrou plecase odata cu prietena ei. Avea sa doarma acolo in singuratatea camerei lui asa cum o facuse de atatea ori, pe patul de jos ocrotita de patul lui Matei de deasupra, ca intr-un cocon. Ca in niste brate imense. Imbratisati. Asa cum stateau cand erau mici si cascau gura la cer si palavrageau numai tampenii.

“Ultimul salveaza turma!”  si inima lui Matei bate mai tare. O aude si pe ai ei. Continua sa vorbeasca despre o carte, sau despre muzica, sau despre facultate…sau despre ce vorbeau?

“Te-am vazut! Te-am gasit! Gata am castigat!” Medeea isi asaza mana pe mana lui, capul pe umarul lui si incearca sa doarma. Entuziasmul de a castiga un joc, fie el si vatea ascunselea nu o lasa sa doarma. Matei priveste pe fereastra. In rafturile incastrate in perete e o fotografie inramata. Un cap de fata cu nasul carn, in vant, un fel de Lizuca cu o obraznicie dragalasa pe obraji, cu buzele pline sta in chenar. Si nu e Medeea. E ea. Cu ce ar putea ea sa il suprinda pe Matei? Ce stie ea despre Matei? Cum ar putea ea sa il cunoasca pe Matei la fel de bine cum o facea Medeea? Ce stie ea ce isi doreste Matei? Sau cum gandeste Matei?

Medeea sta in expectativa ca o felina la panda. Picioarele, mainile, degetele sunt incordate in asteptare. Dar pulsul. Pulsul o da de gol. Mirosul adrenalinei eliberate o rusineaza. O pradatoare nu are temeri. Nu are de ce sa aiba, Prada e deja a ei. Era de multa vreme. Se hranise cu orice ca un vegetarian orb si prost care nu stia ca exista carne cruda, suculenta, care sa se zbata putin inainte sa se stinga si cu un suflu viu in ea.

“Eu nu ma mai joc jocul asta! Mereu castiga ea!” Si Matei se inchide in sine ca o piatra opaca, vprbind despre muzica, despre carti, despre ce vrobeau?

“Pentru mine esti transparent!” Si degetele Medeeii se desclestara, muschii se relaxara usor. Ca o pradatoare isi ademenea prada. O inducea in eroare. Ii stia fiecare gand, il trada fiecare miscare, iar rasul ei zeflemitor il inhiba aproape insesizabil din afara. Dar el nu e o prada. E din ea. S-au cladit unul pe altul. Mielul si lupul s-au intalnit int-un loc total nepotivit, siropos, usor teatral. Ce atractie stupida! Ce sarut primejdios! Matei era barbat … si copil. Carn cu nasul in vant, cu ochii mari, cu fruntea incapatanata, cu palme imense, cu ochi si mai mari, cu buze moi, cu limba fina. Ce joc cretin! Aproape erotic in esenta. E erotic de-a dreptul, de fapt! Acum ce o sa faca ea? O sa fie mereu cu el? Daca ar renunta ea la tot ce o leaga de un altul si el la tot ce il leaga de o alta, cum o sa continue ei? Vor locui in camera de camin? Si toti prietenii lor care ii credeau doar vechi amici au stiut vreodata ca exista ceva intre ei? Oare o sa ii urasca? Oare se vor casatori in cartierul copilariei? Va avea pentru cine sa se machieze, pentru cine sa faca ceaiul? pentu cine sa puna muzica? O sa imbatraneasca impreuna? Copilul si barbatul la un loc cu femeia si copila?  Raspunsul a venit a venit ca un dangat de clopot: “Esti una dintre cele mai frumoase femei pe care le cunosc.” Una dintre celelalte? Cealalta era ea? Cea din chenar? Sau o spune ca sa mai inscrie o aventura in palmaresul lui? Nu! Matei nu i-ar face asa ceva! Stie ce gandeste. E transparent. Iata ce e special la ea. E speciala pentru el. “Nicio placere nu e condamnabila in sine”. Cine dracu s-ar putea gandi la maximele Sovran in asemenea momente decat ea? Chiar si asa, ea e speciala pentru el? Pentru el, fratele, tatal, prietenul sau iubitul ei? Litera A era stacojie si ii era scrisa pe piept. A de la ADULTERINA. Matei ii sterge cu mana litera rusinii.

Jocul s-a oprit.”

ssshhh!

Female Chronicles: Part II

Asa cum probabil s-au obisnuit de atata amar de vreme, barbatii sunt obisnuiti sa asiste la diverse accese de confuzii si cautari existentiale din partea femeilor. Din nefericire pentru noi, dupa ce ne preocupam cum sa aratam bine sau macar decent, cum sa ne strangem parul, cum sa ne machiem, cum sa ne imbracam, cum sa nu fim desuete dar totusi sa mascam diverse defecte, cum sa fim sensibile, culte, dar hotarate, feminine dar dominatoare, perverse dar copile…ne iteste in minte si intrbarea despre cum ar trebui sa arate viata noastra. Si astfel bula de sapun de curcubee reflectanda, gogoasa care ne-a fost servita din frageda pruncie, se naste din neant, sau mai bine zis din aburul unei astfel de idei. Si brusc te intorci in timp ca intr-un film prost american si vezi ca aievea serile in care mama ta deschidea cartea de povesti si iti citea despre Cenusareasa care sfarseste impreuna cu un print minunat, o printesa intr-un castel opulent plin de papusi, servitori, dulciuri si rochite frumoase – ce mai! Heaven on Earth!- dupa ce frecase semineul (veceul) surorilor vitrege. Mai este cazul sa o pomenesc pe Alba Ca Zapada care te facea sa plangi de ciuda din cauza frumusetii ei (“cu pielea alba ca laptele, buzele rosii ca sangele si parul negru ca abanosul”) si a printului care o trezeste cu un sarut (a se vedea povestea similara cu Frumoasa din Padurea Adormita)? Asa fac legatura si imi dau seama ce presiune imensa se afla pe toate fetitele dinaluntrul nostru in fiecare zi, cu fiecare poster aranjat in photoshop asezat ostentativ in vreo intersectie, cu fiecare reclama la crema antirid facuta de vreo babatie plina de operatii estetice sau de o viata in lux debordant.

“I hope you enjoy disappointment” e o replica din ceva siropos. Kurt Vonnegut analizeaza astepraile oamenilor in raport cu povestile pe care le-au auzit inca din primele zile ale vietii. Basme versus viata reala. Suna al naibii de nerealist, o mare parte din tensiunea acumulata azi de noi toti este cauzata de  frustrarea de a nu avea o evolutie ca in povesti. Vonnegut analizeaza lucrurile cu brio si chiar si cu scheme pentru … cei care doresc  explicatii mai plastice. http://sivers.org/drama

Female Chronicles: part 1

Frunzele copacilor stau de atata vreme in expectativa. Orasul mic si sufocant nu mai suporta presiunea asteptarii. Linistea in curand va sparge urechile si va fi necesara hiperventilatia. Plimbarile in singuratate cu niste casti din care zbiara muzica (fie ea si foarte buna) sunt fade si fara gust. Fiecare coltisor si fiecare straduta a orasului imi sunt familiare pana la dezgust, ceea ce ingreuneaza asteptarea.

Nici macar un raspuns! Nici macar unul! cum poti sa rezisti cand murmur intrebarea in fata oglinzii dupa atata timp petrecut in mod cat se poate de cochet ca sa ma “aranjez”: “Cum arat?”? Cum poti sa taci acolo in cochilia ta cand de undeva din dedesupturile stranii ale aerului greu de caldura si de cohorte de tantari al campiei strabate un murmur, o chemare, o intrebare adresata tie? Diverse stradanii de a te face sa ma auzi, care merg pana la penibil, se pare ca nu sunt de ajuns. Cele din rasa mea obisnuiesc sa citeasca in stele (sa citeasca horoscopul), sa stabileasca diverse grade de compatibilitate cu numerologie, herbologie, x-ologie si orice noutate in domeniu apare. E imposibil sa nu auzi sau macar sa nu stii ca ar trebui sa auzi ceva, sa il cauti!

Asadar, la un moment dat cand vei gasi toate acestea va trebui sa stii ce sunt, ce fac, de ce si ce astept, cum exist si cu ce ma indeletnicesc pana cand apari.

Azi m-am trezit tarziu. Mai corect ar fi sa spun ca m-am dat jos din pat tarziu pentru ca am dormit pana tarziu, dar in reprize, caci (asa cum se intampla in fiecare vacanta) cineva are cate ceva de reparat in bloc in fiecare zi a saptamanii. M-am spalat pe fata cu un gel de curatare (ma intreb pentru ce? din moment ce nu ma vede nimeni in  jurul meu mai mult decat ca pe o fiica, o sora, o nepoata?) si am incercat sa fac o cafea, dar mama m-a convins sa facem un lucru pur femeiesc, cu care stiu ca cei din rasa ta nu prea sunt de acord si nu ii gasesc rostul-cumparaturi. Ne-am intors intr-un tarziu cu o multime de sacose si am asteptat sa vina electricienii pentru ca nu aveam curent electric in apartament din cauza unei defectiuni.  Mancam numai pui la gratar si legume fierte fara sare sau alte condimente  pentru ca “nu e sanatos”. Dar nu ma supar…oricum mazarea sau bucatelele de broccoli sunt mai simplu de “alergat” prin farfurie.

Am citit apoi toata dupa amiaza. As fi vrut sa imi cumpar cartea aceea dar nu aveam destul de multi bani si am “furat-o” de pe net. Pacat…gustul paginilor noi. Mirosul de carte noua care ma infioara cand intru in librarie (…ma intreb daca le experimentezi sau macar daca le intelegi) ar fi meritat un munte de bani. In acest sens imi tot retusez CV-ul in ultima vreme pentru ca vreau sa ma angajez. Vreau sa am bani ca sa imi cumpar un tablou frumos pentru partea mea de pat, si o noptiera si o etajera micuta unde sa imi pun cartile.

Oare tu ce planuri de viitor ai? Ma includ si pe mine? sau pe altcineva din rasa mea? In ce oras te afli sau unde ai vrea sa locuiesti? Dormi acum? sau poate citesti o carte? ce carte citesti? care e cartea ta favorita? dar prima ta carte? culoarea favorita? si cantecul preferat?

Am un miliard de planuri cu tine sau cu cineva din rasa ta pentru anii ce vin. Trebuie doar sa cadem de acord asupra stilului de viata pe care sa il ducem. M-am pregatit atat de mult pentru asta! Am invatat si m-am documentat despre diverse stiluri si modalitati, am devenit usor eclectica din dorinta de a nu te plictisi, de a te surprinde de fiecare data cu un nou stil sau cu o noua combinatie. Am doar 3 conditii pentru tine: sa ma gasesti, sa ma iubesti si sa ma inveti.

Seara am iesit din nou la o plimbare fara noima si am ascultat muzica pana la refuz hoinarind spre un magazin alimentar. M-am certat cu mama din cauza rautatilor feminine, care, in fond, nu inseamna nimic. Apoi am citit iar…

Pe masura ce scriu imi dau seama ca e posbil sa te astept in van pentru ca ar fi trebuit sa fi aparut pana acum, ceea ce inseamna ca nu merit sa ma gasesti.

Ma duc sa ma culc. Mi-e somn si nu mai am tantari in camera pentru moment. Maine iti voi trimite un nou mesaj. Nu uita! Daca il primesti vino sa ma cauti in cel mai arid oras din campie, unde soarele parjoleste la pranz totul, unde drumurile catre mare si munte se intersecteaza, unde oamenii se incarca de la soare ca bateriile, unde suntem toti fiii campiei parjolite si arse de caldura, in Romania, la fereastra blocului verde, aprinsa chiar si acum, singura unde plopul se poate strecura in casa, pe strada Garii, de unde putem lua orice trenspre oriunde. You name the destination, wise boy!

cheers

Pentru toate momentele de restriste, pentru toate tristetile, melancoliile, problemele existentiale, frustrarile, dilemele, chinurile pe care le-ai facut sa dispara…Pentru toate clipele impreuna ce vor urma, pentru casa pe care ne-am imaginat-o pentru noi, pentru copiii pe care ni i-am imaginat ca ii vom avea, pentru sentimentul ce creste zi de zi intre noi si pe care obisnuim sa il numim iubire…CHEERS! Iti multumesc!

am si io o intrebare la voi

Ce poate fi mai jalnic decat o fata fara un loc de munca, studenta la o facultate de pitipoance, care vineri seara se machiaza frumos, se imbraca, se coafeaza, citeste o revista, apoi o carte, apoi vorbeste pe messenger cu un prieten, in timpul acesta asculta muzica (de calitate. She knows good shit when she hears it.) ca sa nu mai auda comentariile maica-sii si fumeaza pe intuneric dupa ce toata lumea adoarme?

toamna se numara bobocii…

Mmmm…miroase a cerneala! Si a carti din alea vechi (pentru ca astea noi nu sunt bune de nimic; pe “vremea lor” erau cartile mult mai explicite si mai bune). Doamne, ca frumos mai era cand iti imbracai unforma de un “albastru infinit” si te duceai la scoala cu grija sa nu iti agati ciorapeii prin garduri! Ca doar nu era sa ocolesti toata scoala ca sa ajungi la intrarea principala…asta dupa ce, in prealabil, duceai munca de lamurire cu mama ca pampoanele nu sunt decat o modalitate proasta de ati ascunde podoaba capilara.

Ce chin! De cum se rupea din calendar fila cu August si aparea cea cu Septembrie se ivea invariabil intreabarea: “Da’ voua nu v-a dat teme pentru vacanta?”. Gata cu exploratul comportamentelor din cartier in functie de varsta, rasa, inaltime… Ma simteam brusc vinovata ca nu am studiat indeajuns si ma apuca o harnicie nemaintalnita.
Dupa care aparea la stiri “Maine, 15 septembrie, incepe scoala!” si iuresul incepea. Rochita uniformei nu ma mai incapea, gulerasul nu era scrobit si ciorapeii mei trebuia sa fie mai mari cu un numar. Dar nimic nu se compara cu saritul gardului in dimineata de 15 septembrie. Era frig si frunzele scrasneau sub picioare, gardul se cam clatina (mai crescusem in vacanta de vara) si vantul imi arunca parul peste ochelari (da, purtam ochelari! Eram o mica “nerd” cu uniforma prea scurta de “cheerleader”); toate astea conspirau pentru un mic accident, soldat cu o pereche de ciorapei agatati. Dar mica tocilara era intotdeauna pregatita: avea o pereche de ciorapei in ghiozdanel (just in case).
Dupa o vizita la toaleta, pentru ca nu ma puteam schimba in fata clasei, intram triumfatoare in cu speranta ca in anul acela vom avea un coleg/ o colega noua pentru ca ma plictisisem de aceiasi vecini de bloc si de cartier.

Prin clasa a treia, daca imi amintesc eu bine, a venit EL. Il chema Adrian si “Doamna” a hotarat sa fie colegul meu de banca in speranta ca ma va “canaliza” catre invatatura si voi inceta cu “prostiile”. Gresit! Adi mi-a devenit un partener de palavre nemaipomenit. Acest cuplu a treorizat orele profei de franceza si italiana si nu numai…Eram foarte mandri de noi. Desigur…ar urma episodul in care am fost pe punctul de a fi exmatriculata din cauza purtarii necuviincioase, dar m-am mutat la alta scoala si am fost mai rapida decat ei! Despre toate astea si mult mai multe in postul urmator…

 

Despre filme

Ce ziceti de “Good Will Hunting”? Un film dragut care te face sa iti pui intrebari despre propria ta relatie amoroasa cu un el/ea? Un film prea siropos pentru ca e despre dragoste? Un film plictisitor pentru ca tocmai omul de serviciu (Matt Damon) din liceu gaseste rezolvarea unei probleme de matematica pe care nici cei mai renumiti profesori nu au gasit-o? Un film previzibil pentru ca totul se termina cu bine (tipul ramane cu fata)? Un film util pentru ca nu trebuie sa mai dai banii pe sedinte la psiholog (Robin Williams are un rol foarte convingator aici)?

Prea multe intrebari?

Ok…hai sa o luam altfel! Acum multa vreme subsemnata avea o relatie cu un coleg de clasa. Mergea totul binisor (cu exceptia faptului ca era un pic cam monotona; dar si asta se putea rezolva cu putina vointa din partea amandurora) .

Intr-o zi (mai precis dupa vreo jumatate de an de impartatasit idei si oarece sentimente) individul imi explica motivul pentru care nu ma mai iubeste si pentru care doreste sa punem capat acestei relatii. Il ascult stupefiata dar, desigur, inca “in control”. Vazuse filmul mai sus mentionat si dedusese ca m-a iubit la un moment dat, dar sentimentul a palit de la o vreme. Filmul acesta minunat i-a deschis brusc ochii, i-a largit orizontul, si l-a facut sa inteleaga cu adevarat acel “ceva” pe care il cauta fiecare in viata. Mai pe scurt “l-a fermecat”. Desigur ca “dragoste cu sila nu se poate” si am pus capat intr-un mod amiabil relatiei mai mult decat colegiale ce ne-a unit vreo jumatate de an. Evident ca dupa o vreme de intrebari si framantari interioare (de genul “Am facut eu ceva atat de grav?”, “Am zis ceva nepotrivit?”, etc) ii cer individului un CD cu filmul. Ma duc nerabdatoare acasa si il vad.

Questions: Unde e “omul de serviciu” genial care are un talent deosebit in a socoti, rezolva ecuatii de gardul n!, etc. ? Unde e tipa geniala care il “farmeca”? Unde e psihologul? Unde e situatia limita in care individul e pus sa aleaga intre tipa si locul de munca minunat in domeniul cifrelor?

Individul nu era (si nici nu este) un geniu in ale matematicii, nu avea o situatie materiala proasta, nu avea probleme de comunicare, controale parentale periodice sau alte “situatii limita” de genul acesta, iar dupa aceasta relatie nu a mai avut nici una la fel de lunga nici pana in ziua de azi (!?). In principiu relatiile dintre noi au ramas cordiale, dar la nelamuririle mele nu mi-a raspuns niciodata.

Adica eu eram jobul minunat intr-ale cifrelor si tipa era libertatea? Desigur mai e o varianta pe care tind s-o iau in calcul din moment ce nu l-am mai vazut “implicat” in vreo relatie cu o persoana de sex opus inca de pe atunci…e homosexual! Desigur nici asta nu e ceva chiar atat de rau. Doar ca “I can’t help myself wondering”: oare ce i-am facut ca sa isi schimbe brusc orientarea sexuala? Is it me?

certuri cu iubitul

Vreau ceva mai tare ca LSD, marijuana, joint, hasis, cocaina, heroina, extasy la un loc. Vreau sa asculti cu mine muzica aia care imi place. Vreau sa fii copil cand sunt si eu copila si barbat cand eu ma simt femeie. Vreau sa mai ai 15 ani si eu…eu si mai putin. Vreau sa fii colegul meu de banca din nou.
Vreau sa imi canti. Mai stii sa canti? Pun pariu ca ai uitat…Mainile tale aratau atat de frumos pe clape. Mai ajuta-ma la chimie!
Vrei sa te uiti la mine cand iti vorbesc!? Lasa dracului cartile alea!!…Si scrisorile…le mai ai?

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Hai grabeste-te ca daca intarziem suna profa la mama! Nu mai fuma acuma inainte de meditatie ca se prinde aia!

Prima oara. De cand n-am mai facut-o ca prima oara?

“Vacanta a inceput
La Valea Budului…” Soarece, trezeste-te ca te gaseste profa la noi in pat! Hai hai! Si ia-ti si pijamalele!
Buna dimineata, soarece! Hai pe la mine ca a plecat mama! Nu nu. Am cumparat eu aseara un pachet. Tu adu o bricheta!
Hai pe lac! A…ba nu. hai mai bine in padure! Acolo nu o sa ne deranjeze nimeni. Da mah! E perfect! Ca azi de la 12.00-13.00 avem filosofie.

Da! Vreau! Si vreau si o rochie frumoasa, dar nu alba! Toate miresele au rochie alba. A mea o sa fie bleu-gri si o sa purtam amandoi bascheti. Ai mei sa fie rosii si ai tai verzi. Si…o duzina de copii.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Tu nu intelegi ca nu mai suport? Vreau entuziasmul tau, vreau si eu mai putina comoditate, mai putina ratiune, mai putine planuri. Nu, asa nu mai merge! Auzi, asa esti tu de obicei? Adica abia acum incep sa te vad sau ai suferit brusc o schimbare din te miri ce motive?
Hai sa fugim la mare! Sau mai bine la Bucuresti. Acolo e casa noastra. E decorata de noi. O sa iti fac cafeaua dimineata si o sa te trezesti in cearsafuri galbene – cum iti place tie. Ma duci la teatru si dupa aceea hoinarim spre “Caru cu bere”. Hai sa dansam la Caru cu Bere!…A! da…ai probleme cu piciorul. Sau vrei sa spui ca ti-e lene…

Ce vreau de la tine?…Ce am vrut de la voi toti! Vreau sa imi canti, sa fii idiot, sa fii tandru, sa fii nebun, inconstient, imbecil, romantic, posesiv, ignorant, savant…Ah! Fosti iubiti din toate cele patru zari, uniti-va!

Da…si eu te iubesc!

Orice orice? Hai sa dormim in seara asta in betoniera! O sa fie ultima seara cand vom mai fi prinsi in iuresul asta tampit, cosmopolit si ciclam. Hai! O sa ramanem in ciment pentru totdeauna. Impreuna!De maine o sa fim rasfirati pe strazi si pe sub copaci, sub banca din gara si in fata blocului. E perfect!
<<Cap’ ou pas Cap’?>>

Duminica dimineata

Duminica dimineata toata lumea se trezeste tarziu. Eu nu. Din cauza chefliilor care inca mai canta in drum spre casa. Zgomotul pasilor pe caldaram si cel al unei sticle, care, trantite pe ciment in fata blocului, nu se sparge(ci zangane enervant cu un ritm tembel), ma trezeste invariabil. Desigur mai e si trestia din fata geamului care atinge zidul si pervazul si harsaitul acela discret iti dilata porii si iti ridica parul cel scurt de pe ceafa. Mai e si geamul care scartie usor deasupra capului meu. Da, patul meu e asezat la fereasta. De la mine din pat se vede tot timpul cerul; numai ca trebuie sa stai intins ca sa il vezi. Daca te ridici si te uiti pe fereastra vezi blocurile mititele si copii forfotind in parcarea goala.
In casa e foarte multa lumina. Mi-e draga casa asta a lui Buni. Miroase a scortisoara, ca ea. In fiecare dimineata cand isi piaptana parul carunt in camera miroase a scortisoara. In dimineata asta se duce la biserica. Asa face in fiecare duminica. Bunelu’ e de fiecare data mai rapid ca ea si o asteapta fumand pe bancuta din fata blocului. Acum se duc la biserica din cartier pentru ca ar obosi foarte repede pe drumul spre manastirea din capatul celalat al orasului.
Buni coboara si isi strecoara mana pe sub bratul Bunelului si apuca pe aleea cu pavele rosii. La un moment dat cararea se bifurca. La stanga e drumul spre curtea scolii, spre maidanul unde jucam fotbal, spre scranciobul unde m-am sarutat prima oara cu un baiatdin vecini, spre banca unde am fumat prima oara o tigara, spre livada de unde furam fructe. Dar Buni si Bunelu o apuca la dreapta spre biserica, pe sub castani.
Imi place tare mult casa asta (am mai zis asta!?). Intotdeauna mi-am imaginat-o ca pe un suflet mare doldora de nimicuri (cand eram mai mica credeam ca sufletul nu e altceva decat un cufar mare de lemn cu lacate imense). In debara am momentele in care fugeam cu Iulian (cel mai bun prieten al meu din copilarie) “departe”, in sufragerie p-alea in care am avut prima cearta cu ai mei, cu toate tipetele si lacrimile mele de detinut pus la zid, in bucatarie saptamana aia tampita din tabara de la Valea Budului si aia de la Poiana Pinului, in dormitorul meu prima mea noapte si primul meu sarut, iar in dormitorul alor mei as tine ultima mea coronita de premianta. Si la Bunelu’ si Buni in camera as pune prajiutura “Agneta”, Brifcor si prima mea papusa, pe care o am de la Bunelu.
Cam asta e tot apartamentul…

Dragi tovarasi si prietini,

Mi-am facut blog, dom’le! Toata lumea avea si nu-mi permit sa nu fiu in trend. Toata lumea stie ca sunt cocheta si am grija de mine. Parol! Dar va avertizez: Nu voi lua parte la intalnirile alea cu “bloggeri” , nu voi folosi cuvinte precum “blogosfera”, “Blogger” (cel de dinainte era imperios necesar sa il folosesc) si alte crapuri. De fapt, nu l-am scris pentru a fi citit de prea multe persoane, ci de un grup restrans – parsoane cu care comunicarea e precara din cauza distantei. Si l-am scris pentru ca am pareri. (asta nu inseamna ca orice retard poate face asta). Eu imi permit pentru ca am toti piticii acasa, nu ascult manele, nu am fashion-icons, am un dram de bun simt si un dram de cultura. Sunt indreptatita, right?