Duminica dimineata

Duminica dimineata toata lumea se trezeste tarziu. Eu nu. Din cauza chefliilor care inca mai canta in drum spre casa. Zgomotul pasilor pe caldaram si cel al unei sticle, care, trantite pe ciment in fata blocului, nu se sparge(ci zangane enervant cu un ritm tembel), ma trezeste invariabil. Desigur mai e si trestia din fata geamului care atinge zidul si pervazul si harsaitul acela discret iti dilata porii si iti ridica parul cel scurt de pe ceafa. Mai e si geamul care scartie usor deasupra capului meu. Da, patul meu e asezat la fereasta. De la mine din pat se vede tot timpul cerul; numai ca trebuie sa stai intins ca sa il vezi. Daca te ridici si te uiti pe fereastra vezi blocurile mititele si copii forfotind in parcarea goala.
In casa e foarte multa lumina. Mi-e draga casa asta a lui Buni. Miroase a scortisoara, ca ea. In fiecare dimineata cand isi piaptana parul carunt in camera miroase a scortisoara. In dimineata asta se duce la biserica. Asa face in fiecare duminica. Bunelu’ e de fiecare data mai rapid ca ea si o asteapta fumand pe bancuta din fata blocului. Acum se duc la biserica din cartier pentru ca ar obosi foarte repede pe drumul spre manastirea din capatul celalat al orasului.
Buni coboara si isi strecoara mana pe sub bratul Bunelului si apuca pe aleea cu pavele rosii. La un moment dat cararea se bifurca. La stanga e drumul spre curtea scolii, spre maidanul unde jucam fotbal, spre scranciobul unde m-am sarutat prima oara cu un baiatdin vecini, spre banca unde am fumat prima oara o tigara, spre livada de unde furam fructe. Dar Buni si Bunelu o apuca la dreapta spre biserica, pe sub castani.
Imi place tare mult casa asta (am mai zis asta!?). Intotdeauna mi-am imaginat-o ca pe un suflet mare doldora de nimicuri (cand eram mai mica credeam ca sufletul nu e altceva decat un cufar mare de lemn cu lacate imense). In debara am momentele in care fugeam cu Iulian (cel mai bun prieten al meu din copilarie) “departe”, in sufragerie p-alea in care am avut prima cearta cu ai mei, cu toate tipetele si lacrimile mele de detinut pus la zid, in bucatarie saptamana aia tampita din tabara de la Valea Budului si aia de la Poiana Pinului, in dormitorul meu prima mea noapte si primul meu sarut, iar in dormitorul alor mei as tine ultima mea coronita de premianta. Si la Bunelu’ si Buni in camera as pune prajiutura “Agneta”, Brifcor si prima mea papusa, pe care o am de la Bunelu.
Cam asta e tot apartamentul…

~ de anurim pe august 23, 2007.