Cand Anurim nu doarme

•mai 24, 2010 • Lasă un comentariu

Anurim nu stie sa fie fericita, ea traieste din bucatele mici de entuziasm. Gandurile ei se sparg in bucatele si mai mici la impactul cu remuscarile. Anurim viseaza, nu se poate opri.  E fericita doar pentru o fractiune de secunda cand stomacul i se contracta sub greutatea entuziasmului de a trai chiar si ipotetic o situatie fericita. Anurim traieste ipotetic. Anurim traieste olimpic – cate putin la fiecare 4 ani. Anurim traieste acrobatic – sarind peste diverse zile in salturi inalte.  Anurim are teama de fericire – daca iar viseaza si se inseala si acel moment nu e decat mintea ei dibace care ascunde, tese si compune atatea fericiri mici? Anurim nu merita sa fie fericita. Pentru toti iubitii pe care i-a invocat, pentru toti iubitii pe care i-a inselat chiar si numai cu privirea, pentru toate fetele pe care a fost invidioasa, pentru toti copiii cu care s-a batut, pentru toate cuvintele taioase care au ranit si pe care le-a spus cu obida, pentru persoana pe care nu o va putea ierta niciodata, pentru toate lucrarile la care a copiat, pentru toate minciunile pe care le-a spus, pentru toti cei pe care i-a atras in plasa doar ca sa se simta dorita – Anurim nu merita sa fie fericita. Anurim nu stie ce e fericirea.


cum sa iti faci chef de scris cand nu ai

•martie 7, 2010 • Lasă un comentariu

Sometimes a single strategy works beautifully for an entire writer’s career (for instance: for over 40 years Fred Pohl wrote four pages a day no matter what, after which he was free to polish all the silverware he wanted), but in my own case I’ve discovered that any particular strategy only works for a couple of months before I learn to subvert it. As a result I have to keep inventing new ones. I’ve come up with quite a few (some of which I’ve stolen from other people), which I offer here for anyone who cares to try them. They’re not in any particular order, so don’t feel compelled to work your way down the list. Just try the ones that seem interesting, and remember that some of them won’t work for you at all. Also, while some of them are mutually exclusive, most of them aren’t, so you can mix & match all you like.

  • Set a quota of pages written per day. Make this realistic. The object isn’t to prove anything to anybody, but to give yourself a reasonable goal to shoot for, one you’ll actually be able to hit every day. If you go over it, that’s cool, but all you have to do each day is hit the quota. The catch: Extra pages don’t count toward the next day’s quota.
  • Set a quota of hours worked per day/week. The same applies here as with page quotas. Make it realistic.
  • Write a story or chapter a week.
  • Promise your sweetie a steady supply of bedtime stories.
  • Pay yourself an hourly wage for time worked, and don’t allow yourself leisure activities (movies, dinner out, etc.) unless you can pay for it with this writing money.
  • Have someone else pay you for writing. Use the coin of whatever realm you happen to be in: someone else cooks dinner when you finish a story, or a friend buys you a cookie, or your significant other does that kinky thing with the chocolate syrup.
  • Write to music. Put two or three CDs in the player and stay at the keyboard until they’re done. Crank it up. Boogie a little. That’s not just background noise; that’s the sound of you working.
  • Lighten up on yourself. Give yourself the freedom to write when the urge strikes, and not write when you don’t feel like it. That’s one of the attractive things about the popular conception of the writing life, right? So enjoy it!
  • Hide your wristwatch in a drawer. (Meaning: reduce your dependence on the clock. Let your inner circadian rhythms tell you when it’s time to write and when it’s not.)
  • Set a timer for a short period of time (15 minutes or so) and stay at the keyboard–no matter what–until it dings. Then do it again. Only allow yourself to get up after the timer dings, and always set the timer again if you stay at the keyboard. This will hold you in place long enough for the first impulse toward work-avoidance to pass, and you’ll often discover yourself eager to keep going when your time’s up.
  • Schedule your day’s activities–and schedule writing hours first. This doesn’t necessarily mean putting them first in the day, but putting them on the schedule itself first, so they get priority. Schedule everything: bathing, eating, sleeping, telephone time (outgoing calls, at least), walking the dog–everything. Then, if it’s not on the schedule, don’t do it. Schedule it tomorrow.
  • Form a support/nagging network of other writers.
  • Graph your hours and/or pages against those of your support group. Post the graph where you can see it when you write. Also post it where you can see it when you don’t write.
  • Challenge other writers to finish a story a week, losers to buy dinner (or dessert, or whatever) for winners.
  • Generate story ideas mechanically. Roll dice and pick characters and settings from a list. Tumble a desktop encyclopedia downstairs and write about whatever it opens to when it lands. Throw darts at your bookshelf and write a homage to whatever you hit. The goal here is to demystify “idea” as a stumbling block. Ideas are a dime a dozen once you learn how to find them. Become a supplier rather than a consumer.
  • If you’ve been sitting on an idea until you think you’re good enough to do it justice, do it now! You may be run over by a bus tomorrow. Even if you aren’t, by the time you think you’re good enough, the passion for it will be gone. Write it now! Write all your good ideas as quickly as you can after you get them. Don’t worry about getting more; they’ll come faster and faster the more you write. Before you know it, you’ll be begging people to take them, like a gardener with zucchini.
  • Outline. Plan everything you’re going to write, scene by scene, all the way through to the end. Do your research while you’re outlining, so by the time you start writing the actual story, you’re already living in that world. With a detailed enough outline, the actual writing becomes a matter of choosing the right words to describe what you’ve already decided to tell. You can concentrate on style and let the plot take care of itself, because you’ve already done that part.
  • Don’t outline. Don’t plan ahead at all. Feel the lure of the blank page. Trust your instincts and dive into the story, and don’t look back until you’re done.
  • Keep written goals, and revise them daily. (Production goals, not sales goals, which you can’t control.) Rewriting them every day helps you focus on each one and think about what you can do at the moment to further it along.
  • Unplug the TV for six months. This is a tough one, but it’s the one with the biggest potential for shifting your priorities over to writing. You can gauge your need for it by your resistance to it. If you can’t imagine giving up your favorite programs in favor of writing (or if you’re more faithful to your viewing schedule than to your writing schedule), you should probably remove the TV from the house permanently; but no matter what you do, give it six months, minimum, before you even look at it. Turn the screen to the wall. Seriously. What’s more important to you: your writing or TV? Find out.
  • Turn off the talk radio. Same as above; if you can’t give it up, you’re making it more important than your writing. Even if you think you need it for background noise, substitute some other noise that doesn’t engage the language center of your brain. That’s for writing, not for listening, when you’re at the keyboard.
  • Remove all games from your computer. This is just as vital as reducing your dependence on TV or radio. The key to all these suggestions is to reduce the amount of time you spend on unproductive stuff. If you play games to relax, put them on another computer in a different part of the house, and play them outside your writing time.
  • Ditto the above for email and web surfing. Don’t allow yourself to do it until after you’ve done your writing for the day. If you’re really addicted, allow yourself to read only one email message per paragraph written. Don’t count paragraphs shorter than 50 words, either. I don’t mean add up all your short paragraphs until you get 50 words–I mean don’t count paragraphs shorter than 50 words at all. Write until you get one that’s at least 50 words long. So what if you’re in the middle of a stretch of dialog? Keep writing. (And if this email-as-reward system works for you, join a busy listserver!)
  • Reward yourself for success. Choose the reward so you’ll work hard to earn it.
  • Read a book a day (for inspiration).
  • Keep 5 (or 10 or whatever) manuscripts in the mail at all times. Choose a number that’ll make you stretch a little, but one you can realistically maintain.
  • Use every spare moment to write something, even if it’s just one sentence. An extreme version of this: don’t plan any official writing time; just use the spare moments in your day–but use them all.
  • Carry a note pad or tape recorder with you wherever you go. Use it to record ideas as well as the actual text of stories. Make it your external memory. The idea here is to keep yourself focused on writing no matter what else you’re doing.
  • Keep more than one project going at once. Switch to another the moment you slow down on one.
  • Collaborate. You’ll be less likely to slack off if someone else is counting on you to perform.
  • Switch tools. If you normally use a computer, write with pad and pencil for a while. If you normally write hard sf, write fantasy. Get out of whatever rut you might be in.
  • Change your writing environment. Rearrange your study, or go write in the library or a cafe for a while.
  • Keep yourself constantly “on.” Start another project immediately after you finish one, before you even get up to stretch your sore muscles.
  • Don’t think; just write. Keep the writing and editing processes separate. Don’t worry about clumsy bits; you can fix those later. If you’re writing on paper, intentionally cross out a few lines and re-write them so you won’t have to worry anymore about messing up the page.
  • Edit for perfect copy as you go. This one works for some people, but not for others. If you find yourself getting too critical of your new material, stop editing during your creative time. But some people discover that they build up momentum editing, and when they get to the end of what they’ve already written, they’re eager to forge ahead into new territory.
  • Write an hour for every hour you read.
  • Spend an hour a day in the library researching new ideas.
  • Rewrite a story a day. (Works best if you’ve got a lot of unsold stories lying around.)
  • Jump-start your creative juices. Start your writing day with a long walk in pleasant surroundings, or gardening, or doing something else that wakes you up and gets your mind working.
  • Identify your best hours of the day and write during those. Let other people take the leftovers for a change.
  • Paper your study walls with Playboy foldouts (or whatever else is likely to keep you in the room).
  • Evaluate everything in your life according to Maslow’s hierarchy of needs. Air is at the top. Food and shelter are close behind. What’s next? Sex? Money? Where does writing fit in now? See if you can move it up a couple of notches. Write now, breathe later.
  • Give yourself regular days off. Most people get weekends off; why shouldn’t you? An important point: Days when you tried to write but failed don’t count as days off. Only days you’ve scheduled in advance count. Conversely, now that you’ve got regular days off, don’t use your work time for personal stuff.
  • Take up a hobby. A lot of writers started writing as a hobby, and it slowly became their passion. That’s cool, but it left an empty niche in your life where the hobby used to be. Find something else to fill it. You’ll be amazed at how much you realize you missed that kind of thing. More to the point: you’ll suddenly stop resenting your writing for not fulfilling that need, and you’ll start to enjoy it for what it is.
  • Turn writing into a hobby. Not everyone has to be a full-time writer. If you don’t want to (or can’t) write full-time, or if you can’t find another hobby that scratches the particular itch that writing did when it was a hobby, then make it one again.
  • Hack-write. Put words in a row for pay. Write anything you can get a contract for, so long as there’s money in it, but here’s the kicker: do the best job you can on it. Even if it’s something you don’t care about, do a good job anyway. You’re practicing two things here: writing on demand, and writing well.
  • Build a ritual around writing. Start well ahead of the actual act of writing, and continue the ritual after you’ve finished work. The idea is to make writing an integral part of a bigger picture. Let the cat out, make a cup of tea, feed the fish, put on some music, light a candle, write, check the mail, fix lunch, do the dishes. Doesn’t seem quite so ominous when it’s buried among all that other stuff, does it?
  • Light a candle. Make it a big, wide one. Write until the wax pool is entirely molten, as far out as it will go. Anything less will “core” the candle, wasting wax as the wick burns itself downward without using the wax from around the edge.
  • Binge! Gear up for a major writing weekend. Get your ideas ready, set a goal, and plan to work every waking hour until you’re done. Cook meals ahead of time and freeze them so you can just nuke ‘em and keep going. Tell your friends you’ll be out of touch. Turn off the phone ringer and put a message on your answering machine telling people to send the cops if they really need to talk to you that bad. Lock yourself in your study and don’t come out until you’ve committed fiction.
  • Chain the wolf to the door. Buy expensive things on credit, quit your job, etc. JUST KIDDING! (But I tried it once, and it worked, too … for a while.)


The Female Chronicles:Part III

•septembrie 18, 2009 • Lasă un comentariu

Pentru datile in care cineva ar vrea sa citeasca un articol siropos ca cele din revistele pentu femei, cele cu povesti absurde despre aventuri emotionale, erotice, mixte, despre povesti de dragoste nemaivazute, nemaiauzite, care te fac sa oftezi ca la o telenovela, tu telespectator fiind, 12 ani avand…

Medeea iesise din restaurant ca sa scape de sunetul strident al viorii. Sunet frumos, de altfel, trist, tanguitor. Mancase impreuna cu o prietena si acum incerca sa fie atenta la palavrageala celei care o credea interlocutoare. Parul ii cadea frumos pe umeri, era proaspat spalat si se parea ca balsamul ei facea minuni pentru ca se simtea o boare discreta de flori de iasomie si de camp, ca un amestec de rafinament si ignoranta pe care Medeea il gasea fermecator. Se gandea la ce ar putea fi special la ea insasi. Ochii, gura, felul in care vorbeste, felul in care ii face pe toti ceilalti sa rada cand ea povesteste ceva, felul ei usor eclectic de a combina femeia si copila, tiganca si caucaziana, cosmoplita si provinciala, sandalele fara toc cu o rochie in volane, fusta din voal tou-tou cu bocanci hardcore? poate sanii? sau fundul? si se privea analitic in timp ce vantul ii mula fusta pe picioarele cam „ciolanoase” :). Prietena ei o intrebase daca merge acasa si daca se indreapta spre metrou. Medeea ii raspunde mecanic ca nu. Ca are treaba. Si prietena ei se pierde in haul gurii de metrou fluturand mana in semn de adio. Medeea  nu avea insa nicio treaba. Se trezise singura in spatiul deschis de la Piata Operei si se gandea de ce naiba nu s-a dus cu prietena ei acasa ca sa se aseze in bratele calde ale iubitului sau, in fotoliul moale si pufos, sa isi faca un ceai, sa isi puna muzica si sa citeasca o carte. Sau sa isi faca ordine in sifonier sau in biblioteca. Sau sa se uite la un film.Sau sa faca o baie. Sau sa stea cuminte in camera ei  singura. Sau sa isi faca o masca de fata, sau sa se epileze, sa se machieze.  Sau sa faca ceva pentru ea. Cu ea. Doar cu ea. Medeea priveste Cheiul Bucurestiului ei drag si se intreaba incotro ajunge daca merge drept inainte. Pe chei. Acasa e singura cuc, farmecele feminine sunt mult peste familiaritatea admisa intre 2 oameni. Nu ar mai observa nimeni nimic. Ar primi un compliment de complezenta si apoi s-ar pieptana si s-ar demachia si s-sar culca. Singura. Din nou.

Dar Matei e de partea celalata a Cheiului. Undeva pe dreapta apoi de la piata Kogalniceanu pe linia tramvaiului 20, pe strada Berzei, in panta, prin spatele Cismigiului, apoi pe la Piata Matache, provinciala, garbovita, plina de coclauri si stradute imbacsite, cu puradei jucand prinsea in mijlocul strazii printre masini. Da, se duce pe strada Mihail Moxa. In camin, pe straduta ingusta, ticsita cu case vechi, ostentativ decorate, gaunoase pe dinauntru, printre caminele mici, pe langa cantina comunista si rece, pe langa biblioteca neprimitoare si sictirita de babatiile acre pe care le deranja adesea de la „sueta si cafea” cu cartile ei. Da, se duce in camera mica si alba de camin la Matei. Acolo e cald si bine si mic si te obliga sa te imbratisezi din ingustimea peretilor si din elanul paturilor suprapuse. Pe holurile albe ca de spital stau diversi humanoizi rezemati de pereti si fumeaza sau pur si simplu sprijijna varul lavabil. Ea isi va aprinde o tigara, dar de la Matei, o va fuma in semiobscuritatea camerei, asa cum o faceau cand erau mici si se fereau sa nu fie prinsi.

Matei deschide usa larg si o primeste in viata lui. Asa cum o faceau de aproape tot atatia ani de cand existau amandoi. Nu s-a gandit niciodata la Matei ca la un barbat. Era inca mucosul cu care se juca printre garaje in cartierul copilariei. Cel care ii destainuia aventurile erotice, emotionale ,mixte, cel care ii cunostea punctele slabe si plangacioase, toanele si bucuriile, si mai presus de toate jocurile.

„1,2, 3 , cine nu e gata il iau cu lopata!” si brusc incepe cautarile. In ochi, prin camera, pe sub pat, pe desktopul computerului deschis pe biroul lui Matei, prin mainile lui mari, prin vene, prin piept. Matei era mare, inalt si aerul sigur si usor arogant, parfumul, gestica, mersul, il faceau aproape barbat. Si vorbeau si vorbeau… tigarile se stingeau si se aprindeau ca luminile pe scena teatrului. Mai intai o lumina pe primul actor. O alta pe al doilea apoi. Ultimul metrou plecase odata cu prietena ei. Avea sa doarma acolo in singuratatea camerei lui asa cum o facuse de atatea ori, pe patul de jos ocrotita de patul lui Matei de deasupra, ca intr-un cocon. Ca in niste brate imense. Imbratisati. Asa cum stateau cand erau mici si cascau gura la cer si palavrageau numai tampenii.

Ultimul salveaza turma!”  si inima lui Matei bate mai tare. O aude si pe ai ei. Continua sa vorbeasca despre o carte, sau despre muzica, sau despre facultate…sau despre ce vorbeau?

„Te-am vazut! Te-am gasit! Gata am castigat!” Medeea isi asaza mana pe mana lui, capul pe umarul lui si incearca sa doarma. Entuziasmul de a castiga un joc, fie el si vatea ascunselea nu o lasa sa doarma. Matei priveste pe fereastra. In rafturile incastrate in perete e o fotografie inramata. Un cap de fata cu nasul carn, in vant, un fel de Lizuca cu o obraznicie dragalasa pe obraji, cu buzele pline sta in chenar. Si nu e Medeea. E ea. Cu ce ar putea ea sa il suprinda pe Matei? Ce stie ea despre Matei? Cum ar putea ea sa il cunoasca pe Matei la fel de bine cum o facea Medeea? Ce stie ea ce isi doreste Matei? Sau cum gandeste Matei?

Medeea sta in expectativa ca o felina la panda. Picioarele, mainile, degetele sunt incordate in asteptare. Dar pulsul. Pulsul o da de gol. Mirosul adrenalinei eliberate o rusineaza. O pradatoare nu are temeri. Nu are de ce sa aiba, Prada e deja a ei. Era de multa vreme. Se hranise cu orice ca un vegetarian orb si prost care nu stia ca exista carne cruda, suculenta, care sa se zbata putin inainte sa se stinga si cu un suflu viu in ea.

Eu nu ma mai joc jocul asta! Mereu castiga ea!” Si Matei se inchide in sine ca o piatra opaca, vprbind despre muzica, despre carti, despre ce vrobeau?

„Pentru mine esti transparent!” Si degetele Medeeii se desclestara, muschii se relaxara usor. Ca o pradatoare isi ademenea prada. O inducea in eroare. Ii stia fiecare gand, il trada fiecare miscare, iar rasul ei zeflemitor il inhiba aproape insesizabil din afara. Dar el nu e o prada. E din ea. S-au cladit unul pe altul. Mielul si lupul s-au intalnit int-un loc total nepotivit, siropos, usor teatral. Ce atractie stupida! Ce sarut primejdios! Matei era barbat … si copil. Carn cu nasul in vant, cu ochii mari, cu fruntea incapatanata, cu palme imense, cu ochi si mai mari, cu buze moi, cu limba fina. Ce joc cretin! Aproape erotic in esenta. E erotic de-a dreptul, de fapt! Acum ce o sa faca ea? O sa fie mereu cu el? Daca ar renunta ea la tot ce o leaga de un altul si el la tot ce il leaga de o alta, cum o sa continue ei? Vor locui in camera de camin? Si toti prietenii lor care ii credeau doar vechi amici au stiut vreodata ca exista ceva intre ei? Oare o sa ii urasca? Oare se vor casatori in cartierul copilariei? Va avea pentru cine sa se machieze, pentru cine sa faca ceaiul? pentu cine sa puna muzica? O sa imbatraneasca impreuna? Copilul si barbatul la un loc cu femeia si copila?  Raspunsul a venit a venit ca un dangat de clopot: „Esti una dintre cele mai frumoase femei pe care le cunosc.” Una dintre celelalte? Cealalta era ea? Cea din chenar? Sau o spune ca sa mai inscrie o aventura in palmaresul lui? Nu! Matei nu i-ar face asa ceva! Stie ce gandeste. E transparent. Iata ce e special la ea. E speciala pentru el. „Nicio placere nu e condamnabila in sine”. Cine dracu s-ar putea gandi la maximele Sovran in asemenea momente decat ea? Chiar si asa, ea e speciala pentru el? Pentru el, fratele, tatal, prietenul sau iubitul ei? Litera A era stacojie si ii era scrisa pe piept. A de la ADULTERINA. Matei ii sterge cu mana litera rusinii.

Jocul s-a oprit.”

Female Chronicles: Part II

•septembrie 9, 2009 • 2 comentarii

Asa cum probabil s-au obisnuit de atata amar de vreme, barbatii sunt obisnuiti sa asiste la diverse accese de confuzii si cautari existentiale din partea femeilor. Din nefericire pentru noi, dupa ce ne preocupam cum sa aratam bine sau macar decent, cum sa ne strangem parul, cum sa ne machiem, cum sa ne imbracam, cum sa nu fim desuete dar totusi sa mascam diverse defecte, cum sa fim sensibile, culte, dar hotarate, feminine dar dominatoare, perverse dar copile…ne iteste in minte si intrbarea despre cum ar trebui sa arate viata noastra. Si astfel bula de sapun de curcubee reflectanda, gogoasa care ne-a fost servita din frageda pruncie, se naste din neant, sau mai bine zis din aburul unei astfel de idei. Si brusc te intorci in timp ca intr-un film prost american si vezi ca aievea serile in care mama ta deschidea cartea de povesti si iti citea despre Cenusareasa care sfarseste impreuna cu un print minunat, o printesa intr-un castel opulent plin de papusi, servitori, dulciuri si rochite frumoase – ce mai! Heaven on Earth!- dupa ce frecase semineul (veceul) surorilor vitrege. Mai este cazul sa o pomenesc pe Alba Ca Zapada care te facea sa plangi de ciuda din cauza frumusetii ei („cu pielea alba ca laptele, buzele rosii ca sangele si parul negru ca abanosul”) si a printului care o trezeste cu un sarut (a se vedea povestea similara cu Frumoasa din Padurea Adormita)? Asa fac legatura si imi dau seama ce presiune imensa se afla pe toate fetitele dinaluntrul nostru in fiecare zi, cu fiecare poster aranjat in photoshop asezat ostentativ in vreo intersectie, cu fiecare reclama la crema antirid facuta de vreo babatie plina de operatii estetice sau de o viata in lux debordant.

„I hope you enjoy disappointment” e o replica din ceva siropos. Kurt Vonnegut analizeaza astepraile oamenilor in raport cu povestile pe care le-au auzit inca din primele zile ale vietii. Basme versus viata reala. Suna al naibii de nerealist, o mare parte din tensiunea acumulata azi de noi toti este cauzata de  frustrarea de a nu avea o evolutie ca in povesti. Vonnegut analizeaza lucrurile cu brio si chiar si cu scheme pentru … cei care doresc  explicatii mai plastice. 🙂

Female Chronicles: part 1

•august 22, 2009 • Lasă un comentariu

Frunzele copacilor stau de atata vreme in expectativa. Orasul mic si sufocant nu mai suporta presiunea asteptarii. Linistea in curand va sparge urechile si va fi necesara hiperventilatia. Plimbarile in singuratate cu niste casti din care zbiara muzica (fie ea si foarte buna) sunt fade si fara gust. Fiecare coltisor si fiecare straduta a orasului imi sunt familiare pana la dezgust, ceea ce ingreuneaza asteptarea.

Nici macar un raspuns! Nici macar unul! cum poti sa rezisti cand murmur intrebarea in fata oglinzii dupa atata timp petrecut in mod cat se poate de cochet ca sa ma „aranjez”: „Cum arat?”? Cum poti sa taci acolo in cochilia ta cand de undeva din dedesupturile stranii ale aerului greu de caldura si de cohorte de tantari al campiei strabate un murmur, o chemare, o intrebare adresata tie? Diverse stradanii de a te face sa ma auzi, care merg pana la penibil, se pare ca nu sunt de ajuns. Cele din rasa mea obisnuiesc sa citeasca in stele (sa citeasca horoscopul), sa stabileasca diverse grade de compatibilitate cu numerologie, herbologie, x-ologie si orice noutate in domeniu apare. E imposibil sa nu auzi sau macar sa nu stii ca ar trebui sa auzi ceva, sa il cauti!

Asadar, la un moment dat cand vei gasi toate acestea va trebui sa stii ce sunt, ce fac, de ce si ce astept, cum exist si cu ce ma indeletnicesc pana cand apari.

Azi m-am trezit tarziu. Mai corect ar fi sa spun ca m-am dat jos din pat tarziu pentru ca am dormit pana tarziu, dar in reprize, caci (asa cum se intampla in fiecare vacanta) cineva are cate ceva de reparat in bloc in fiecare zi a saptamanii. M-am spalat pe fata cu un gel de curatare (ma intreb pentru ce? din moment ce nu ma vede nimeni in  jurul meu mai mult decat ca pe o fiica, o sora, o nepoata?) si am incercat sa fac o cafea, dar mama m-a convins sa facem un lucru pur femeiesc, cu care stiu ca cei din rasa ta nu prea sunt de acord si nu ii gasesc rostul-cumparaturi. Ne-am intors intr-un tarziu cu o multime de sacose si am asteptat sa vina electricienii pentru ca nu aveam curent electric in apartament din cauza unei defectiuni.  Mancam numai pui la gratar si legume fierte fara sare sau alte condimente  pentru ca „nu e sanatos”. Dar nu ma supar…oricum mazarea sau bucatelele de broccoli sunt mai simplu de „alergat” prin farfurie.

Am citit apoi toata dupa amiaza. As fi vrut sa imi cumpar cartea aceea dar nu aveam destul de multi bani si am „furat-o” de pe net. Pacat…gustul paginilor noi. Mirosul de carte noua care ma infioara cand intru in librarie (…ma intreb daca le experimentezi sau macar daca le intelegi) ar fi meritat un munte de bani. In acest sens imi tot retusez CV-ul in ultima vreme pentru ca vreau sa ma angajez. Vreau sa am bani ca sa imi cumpar un tablou frumos pentru partea mea de pat, si o noptiera si o etajera micuta unde sa imi pun cartile.

Oare tu ce planuri de viitor ai? Ma includ si pe mine? sau pe altcineva din rasa mea? In ce oras te afli sau unde ai vrea sa locuiesti? Dormi acum? sau poate citesti o carte? ce carte citesti? care e cartea ta favorita? dar prima ta carte? culoarea favorita? si cantecul preferat?

Am un miliard de planuri cu tine sau cu cineva din rasa ta pentru anii ce vin. Trebuie doar sa cadem de acord asupra stilului de viata pe care sa il ducem. M-am pregatit atat de mult pentru asta! Am invatat si m-am documentat despre diverse stiluri si modalitati, am devenit usor eclectica din dorinta de a nu te plictisi, de a te surprinde de fiecare data cu un nou stil sau cu o noua combinatie. Am doar 3 conditii pentru tine: sa ma gasesti, sa ma iubesti si sa ma inveti.

Seara am iesit din nou la o plimbare fara noima si am ascultat muzica pana la refuz hoinarind spre un magazin alimentar. M-am certat cu mama din cauza rautatilor feminine, care, in fond, nu inseamna nimic. Apoi am citit iar…

Pe masura ce scriu imi dau seama ca e posbil sa te astept in van pentru ca ar fi trebuit sa fi aparut pana acum, ceea ce inseamna ca nu merit sa ma gasesti.

Ma duc sa ma culc. Mi-e somn si nu mai am tantari in camera pentru moment. Maine iti voi trimite un nou mesaj. Nu uita! Daca il primesti vino sa ma cauti in cel mai arid oras din campie, unde soarele parjoleste la pranz totul, unde drumurile catre mare si munte se intersecteaza, unde oamenii se incarca de la soare ca bateriile, unde suntem toti fiii campiei parjolite si arse de caldura, in Romania, la fereastra blocului verde, aprinsa chiar si acum, singura unde plopul se poate strecura in casa, pe strada Garii, de unde putem lua orice trenspre oriunde. You name the destination, wise boy!


•iunie 26, 2009 • Lasă un comentariu

Pentru toate momentele de restriste, pentru toate tristetile, melancoliile, problemele existentiale, frustrarile, dilemele, chinurile pe care le-ai facut sa dispara…Pentru toate clipele impreuna ce vor urma, pentru casa pe care ne-am imaginat-o pentru noi, pentru copiii pe care ni i-am imaginat ca ii vom avea, pentru sentimentul ce creste zi de zi intre noi si pe care obisnuim sa il numim iubire…CHEERS! Iti multumesc!

am si io o intrebare la voi

•septembrie 27, 2007 • 5 comentarii

Ce poate fi mai jalnic decat o fata fara un loc de munca, studenta la o facultate de pitipoance, care vineri seara se machiaza frumos, se imbraca, se coafeaza, citeste o revista, apoi o carte, apoi vorbeste pe messenger cu un prieten, in timpul acesta asculta muzica (de calitate. She knows good shit when she hears it.) ca sa nu mai auda comentariile maica-sii si fumeaza pe intuneric dupa ce toata lumea adoarme?