toamna se numara bobocii…

•Septembrie 2, 2007 • 4 comentarii

Mmmm…miroase a cerneala! Si a carti din alea vechi (pentru ca astea noi nu sunt bune de nimic; pe „vremea lor” erau cartile mult mai explicite si mai bune). Doamne, ca frumos mai era cand iti imbracai unforma de un „albastru infinit” si te duceai la scoala cu grija sa nu iti agati ciorapeii prin garduri! Ca doar nu era sa ocolesti toata scoala ca sa ajungi la intrarea principala…asta dupa ce, in prealabil, duceai munca de lamurire cu mama ca pampoanele nu sunt decat o modalitate proasta de ati ascunde podoaba capilara.

Ce chin! De cum se rupea din calendar fila cu August si aparea cea cu Septembrie se ivea invariabil intreabarea: „Da’ voua nu v-a dat teme pentru vacanta?”. Gata cu exploratul comportamentelor din cartier in functie de varsta, rasa, inaltime… Ma simteam brusc vinovata ca nu am studiat indeajuns si ma apuca o harnicie nemaintalnita.
Dupa care aparea la stiri “Maine, 15 septembrie, incepe scoala!” si iuresul incepea. Rochita uniformei nu ma mai incapea, gulerasul nu era scrobit si ciorapeii mei trebuia sa fie mai mari cu un numar. Dar nimic nu se compara cu saritul gardului in dimineata de 15 septembrie. Era frig si frunzele scrasneau sub picioare, gardul se cam clatina (mai crescusem in vacanta de vara) si vantul imi arunca parul peste ochelari (da, purtam ochelari! Eram o mica “nerd” cu uniforma prea scurta de “cheerleader”); toate astea conspirau pentru un mic accident, soldat cu o pereche de ciorapei agatati. Dar mica tocilara era intotdeauna pregatita: avea o pereche de ciorapei in ghiozdanel (just in case).
Dupa o vizita la toaleta, pentru ca nu ma puteam schimba in fata clasei, intram triumfatoare in cu speranta ca in anul acela vom avea un coleg/ o colega noua pentru ca ma plictisisem de aceiasi vecini de bloc si de cartier.

Prin clasa a treia, daca imi amintesc eu bine, a venit EL. Il chema Adrian si “Doamna” a hotarat sa fie colegul meu de banca in speranta ca ma va “canaliza” catre invatatura si voi inceta cu “prostiile”. Gresit! Adi mi-a devenit un partener de palavre nemaipomenit. Acest cuplu a treorizat orele profei de franceza si italiana si nu numai…Eram foarte mandri de noi. Desigur…ar urma episodul in care am fost pe punctul de a fi exmatriculata din cauza purtarii necuviincioase, dar m-am mutat la alta scoala si am fost mai rapida decat ei! Despre toate astea si mult mai multe in postul urmator…

 

Despre filme

•August 26, 2007 • 1 comentariu

Ce ziceti de „Good Will Hunting”? Un film dragut care te face sa iti pui intrebari despre propria ta relatie amoroasa cu un el/ea? Un film prea siropos pentru ca e despre dragoste? Un film plictisitor pentru ca tocmai omul de serviciu (Matt Damon) din liceu gaseste rezolvarea unei probleme de matematica pe care nici cei mai renumiti profesori nu au gasit-o? Un film previzibil pentru ca totul se termina cu bine (tipul ramane cu fata)? Un film util pentru ca nu trebuie sa mai dai banii pe sedinte la psiholog (Robin Williams are un rol foarte convingator aici)?

Prea multe intrebari?

Ok…hai sa o luam altfel! Acum multa vreme subsemnata avea o relatie cu un coleg de clasa. Mergea totul binisor (cu exceptia faptului ca era un pic cam monotona; dar si asta se putea rezolva cu putina vointa din partea amandurora) .

Intr-o zi (mai precis dupa vreo jumatate de an de impartatasit idei si oarece sentimente) individul imi explica motivul pentru care nu ma mai iubeste si pentru care doreste sa punem capat acestei relatii. Il ascult stupefiata dar, desigur, inca „in control”. Vazuse filmul mai sus mentionat si dedusese ca m-a iubit la un moment dat, dar sentimentul a palit de la o vreme. Filmul acesta minunat i-a deschis brusc ochii, i-a largit orizontul, si l-a facut sa inteleaga cu adevarat acel „ceva” pe care il cauta fiecare in viata. Mai pe scurt „l-a fermecat”. Desigur ca „dragoste cu sila nu se poate” si am pus capat intr-un mod amiabil relatiei mai mult decat colegiale ce ne-a unit vreo jumatate de an. Evident ca dupa o vreme de intrebari si framantari interioare (de genul „Am facut eu ceva atat de grav?”, „Am zis ceva nepotrivit?”, etc) ii cer individului un CD cu filmul. Ma duc nerabdatoare acasa si il vad.

Questions: Unde e „omul de serviciu” genial care are un talent deosebit in a socoti, rezolva ecuatii de gardul n!, etc. ? Unde e tipa geniala care il „farmeca”? Unde e psihologul? Unde e situatia limita in care individul e pus sa aleaga intre tipa si locul de munca minunat in domeniul cifrelor?

Individul nu era (si nici nu este) un geniu in ale matematicii, nu avea o situatie materiala proasta, nu avea probleme de comunicare, controale parentale periodice sau alte „situatii limita” de genul acesta, iar dupa aceasta relatie nu a mai avut nici una la fel de lunga nici pana in ziua de azi (!?). In principiu relatiile dintre noi au ramas cordiale, dar la nelamuririle mele nu mi-a raspuns niciodata.

Adica eu eram jobul minunat intr-ale cifrelor si tipa era libertatea? Desigur mai e o varianta pe care tind s-o iau in calcul din moment ce nu l-am mai vazut „implicat” in vreo relatie cu o persoana de sex opus inca de pe atunci…e homosexual! Desigur nici asta nu e ceva chiar atat de rau. Doar ca „I can’t help myself wondering”: oare ce i-am facut ca sa isi schimbe brusc orientarea sexuala? Is it me?

certuri cu iubitul

•August 24, 2007 • 2 comentarii

Vreau ceva mai tare ca LSD, marijuana, joint, hasis, cocaina, heroina, extasy la un loc. Vreau sa asculti cu mine muzica aia care imi place. Vreau sa fii copil cand sunt si eu copila si barbat cand eu ma simt femeie. Vreau sa mai ai 15 ani si eu…eu si mai putin. Vreau sa fii colegul meu de banca din nou.
Vreau sa imi canti. Mai stii sa canti? Pun pariu ca ai uitat…Mainile tale aratau atat de frumos pe clape. Mai ajuta-ma la chimie!
Vrei sa te uiti la mine cand iti vorbesc!? Lasa dracului cartile alea!!…Si scrisorile…le mai ai?

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Hai grabeste-te ca daca intarziem suna profa la mama! Nu mai fuma acuma inainte de meditatie ca se prinde aia!

Prima oara. De cand n-am mai facut-o ca prima oara?

“Vacanta a inceput
La Valea Budului…” Soarece, trezeste-te ca te gaseste profa la noi in pat! Hai hai! Si ia-ti si pijamalele!
Buna dimineata, soarece! Hai pe la mine ca a plecat mama! Nu nu. Am cumparat eu aseara un pachet. Tu adu o bricheta!
Hai pe lac! A…ba nu. hai mai bine in padure! Acolo nu o sa ne deranjeze nimeni. Da mah! E perfect! Ca azi de la 12.00-13.00 avem filosofie.

Da! Vreau! Si vreau si o rochie frumoasa, dar nu alba! Toate miresele au rochie alba. A mea o sa fie bleu-gri si o sa purtam amandoi bascheti. Ai mei sa fie rosii si ai tai verzi. Si…o duzina de copii.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Tu nu intelegi ca nu mai suport? Vreau entuziasmul tau, vreau si eu mai putina comoditate, mai putina ratiune, mai putine planuri. Nu, asa nu mai merge! Auzi, asa esti tu de obicei? Adica abia acum incep sa te vad sau ai suferit brusc o schimbare din te miri ce motive?
Hai sa fugim la mare! Sau mai bine la Bucuresti. Acolo e casa noastra. E decorata de noi. O sa iti fac cafeaua dimineata si o sa te trezesti in cearsafuri galbene – cum iti place tie. Ma duci la teatru si dupa aceea hoinarim spre “Caru cu bere”. Hai sa dansam la Caru cu Bere!…A! da…ai probleme cu piciorul. Sau vrei sa spui ca ti-e lene…

Ce vreau de la tine?…Ce am vrut de la voi toti! Vreau sa imi canti, sa fii idiot, sa fii tandru, sa fii nebun, inconstient, imbecil, romantic, posesiv, ignorant, savant…Ah! Fosti iubiti din toate cele patru zari, uniti-va!

Da…si eu te iubesc!

Orice orice? Hai sa dormim in seara asta in betoniera! O sa fie ultima seara cand vom mai fi prinsi in iuresul asta tampit, cosmopolit si ciclam. Hai! O sa ramanem in ciment pentru totdeauna. Impreuna!De maine o sa fim rasfirati pe strazi si pe sub copaci, sub banca din gara si in fata blocului. E perfect!
<<Cap’ ou pas Cap’?>>

Duminica dimineata

•August 23, 2007 • 1 comentariu

Duminica dimineata toata lumea se trezeste tarziu. Eu nu. Din cauza chefliilor care inca mai canta in drum spre casa. Zgomotul pasilor pe caldaram si cel al unei sticle, care, trantite pe ciment in fata blocului, nu se sparge(ci zangane enervant cu un ritm tembel), ma trezeste invariabil. Desigur mai e si trestia din fata geamului care atinge zidul si pervazul si harsaitul acela discret iti dilata porii si iti ridica parul cel scurt de pe ceafa. Mai e si geamul care scartie usor deasupra capului meu. Da, patul meu e asezat la fereasta. De la mine din pat se vede tot timpul cerul; numai ca trebuie sa stai intins ca sa il vezi. Daca te ridici si te uiti pe fereastra vezi blocurile mititele si copii forfotind in parcarea goala.
In casa e foarte multa lumina. Mi-e draga casa asta a lui Buni. Miroase a scortisoara, ca ea. In fiecare dimineata cand isi piaptana parul carunt in camera miroase a scortisoara. In dimineata asta se duce la biserica. Asa face in fiecare duminica. Bunelu’ e de fiecare data mai rapid ca ea si o asteapta fumand pe bancuta din fata blocului. Acum se duc la biserica din cartier pentru ca ar obosi foarte repede pe drumul spre manastirea din capatul celalat al orasului.
Buni coboara si isi strecoara mana pe sub bratul Bunelului si apuca pe aleea cu pavele rosii. La un moment dat cararea se bifurca. La stanga e drumul spre curtea scolii, spre maidanul unde jucam fotbal, spre scranciobul unde m-am sarutat prima oara cu un baiatdin vecini, spre banca unde am fumat prima oara o tigara, spre livada de unde furam fructe. Dar Buni si Bunelu o apuca la dreapta spre biserica, pe sub castani.
Imi place tare mult casa asta (am mai zis asta!?). Intotdeauna mi-am imaginat-o ca pe un suflet mare doldora de nimicuri (cand eram mai mica credeam ca sufletul nu e altceva decat un cufar mare de lemn cu lacate imense). In debara am momentele in care fugeam cu Iulian (cel mai bun prieten al meu din copilarie) “departe”, in sufragerie p-alea in care am avut prima cearta cu ai mei, cu toate tipetele si lacrimile mele de detinut pus la zid, in bucatarie saptamana aia tampita din tabara de la Valea Budului si aia de la Poiana Pinului, in dormitorul meu prima mea noapte si primul meu sarut, iar in dormitorul alor mei as tine ultima mea coronita de premianta. Si la Bunelu’ si Buni in camera as pune prajiutura “Agneta”, Brifcor si prima mea papusa, pe care o am de la Bunelu.
Cam asta e tot apartamentul…

Dragi tovarasi si prietini,

•August 13, 2007 • 2 comentarii

Mi-am facut blog, dom’le! Toata lumea avea si nu-mi permit sa nu fiu in trend. Toata lumea stie ca sunt cocheta si am grija de mine. Parol! Dar va avertizez: Nu voi lua parte la intalnirile alea cu „bloggeri” , nu voi folosi cuvinte precum „blogosfera”, „Blogger” (cel de dinainte era imperios necesar sa il folosesc) si alte crapuri. De fapt, nu l-am scris pentru a fi citit de prea multe persoane, ci de un grup restrans – parsoane cu care comunicarea e precara din cauza distantei. Si l-am scris pentru ca am pareri. (asta nu inseamna ca orice retard poate face asta). Eu imi permit pentru ca am toti piticii acasa, nu ascult manele, nu am fashion-icons, am un dram de bun simt si un dram de cultura. Sunt indreptatita, right?

Hello world!

•August 13, 2007 • 2 comentarii

Un mesaj caruia i-am schimbat mesajul.